Who we are

Rangerul este persoana care se ocupa, in principal, de asigurarea conservarii si protejarii patrimoniului natural, cultural si istoric situat in ariile protejate. Desfasoara activitati de ghidaj si supravegherea activitatii turistilor, realizeaza interventii si amenajari necesare activitatii de turism in aria respectiva. Rangerul colaboreaza cu localnicii din zona, cu cercetatori, fomatiuni salvamont si salvaspeo, operatori turistici. El raspunde de aplicarea legilor si regulamentelor in ariile protejate, de asigurarea securitatii turistilor. Organizarea unor activitati educative in centrele de vizitare sau pe teren reprezinta componente obligatorii ale activitatii lor.

Prin calitatea de ranger se intelege persoana nominalizata in stadiul actual, in Romania,  ca gardian ecologic, custode sau agent de teren si care indeplineste servicii asociate cu munca de ranger.

ASOCIATIA RANGERILOR DIN ROMANIA

Asociatia Rangerilor din Romania (ARR) este o organizatie neguvernamentala, apolitica, al carei scop este conservarea si utilizarea durabila a capitalului natural al Romaniei, in cadrul retelei de arii protejate. A luat fiinta in anul 1996 din initiativa unui grup de reprezentanti ai unor organizatii neguvenamentale al caror principal obiect de activitate il reprezinta protectia patrimoniului natural. Descarca statut de aici

CE NE PROPUNEM

  1. atestarea si oficializarea profesiei de ranger
  2. ridicarea standardului profesional al rangerilor din Romania
  3. promovarea scopurilor si strategiei de conservarea globala a naturii in conformitate cu documentele Uniunii Internationale de Conservare a Naturii (UICN)
  4. dezvoltarea resurselor umane calificate si competente pentru managementul ariilor protejate
  5. constientizarea si educarea publicului pentru conservarea resurselor naturale
  6. Incurajarea si sustinerea schimburilor profesionale intre rangeri

Organele de conducere ale ARR

Adunarea Generală, Consiliul de Coordonare, Preşedinte

Consiliul de Coordonare (CC):

Preşedinte ARR: Mihai Gligan
Preşedinte Consiliu Ştiinţific: Călin Hodor
Membri CC: Florin Hălăștăuan (reprezentantul Europei în Federația Internațională a Rangerilor), Alin Ivașcu, Bogdan Sulică

Membri ai ARR pot fi:

– orice cetăţean român, indiferent de naţionalitate, religie, convingeri politice, sex, cu vârsta de peste 18 ani, care acceptă scopul şi obiectivele asociaţiei, doreşte să activeze în cadrul acesteia conform aptitudinilor şi posibilităţilor intelectuale, morale şi materiale şi nu a suferit o condamnare în urma căreia să fie privat de drepturi civile;

– organizaţii, instituţii care acceptă scopul şi obiectivele asociaţiei şi doresc să activeze în cadrul acesteia.

Cum pot deveni membru ARR?

Expediind pe adresa de e-mail a ARR o cerere tip, care va fi pusă la dispoziţie, în urma solicitării, de secretariatul ARR.
Cererea va fi analizată de către Consiliul de Coordonare şi va fi supusă aprobării Adunării Generale.

Contact

E-mail: asociatia_rangerilor_ro@yahoo.com

Sediu: Cluj-Napoca, Calea Floreşti, nr. 81, bl. V5, ap. 261, cp 400558

Ne găsiţi şi pe Facebook
http://www.facebook.com/#!/rangeriidinromania.arr